Una delle poche cose, anzi forse la sola ch’io sapessi di certo era questa: che mi chiamavo Mattia Pascal.

Unul dintre puținele lucruri, poate singurul lucru pe care îl știam cu siguranță, era că mă numesc Mattia Pascal.

E me ne approfittavo.

Și profitam de asta.

Ogni qual volta qualcuno de’ miei amici o conoscenti dimostrava d’aver perduto il senno fino al punto di venire da me per qualche consiglio o suggerimento, mi stringevo nelle spalle, socchiudevo gli occhi e gli rispondevo:

De fiecare dată când unul dintre prietenii sau cunoscuții mei părea să-și fi pierdut judecata și venea la mine pentru un sfat sau o sugestie, mă retrăgeam în mine însuși, închideam ochii și îi răspundeam:

— Io mi chiamo Mattia Pascal.

– Mă numesc Mattia Pascal.

— Grazie, caro. Questo lo so.

– Mulțumesc, dragă. Asta îl știu deja.

— E ti par poco?

– Și nu e suficient pentru tine?

Non pareva molto, per dir la verità, neanche a me. Ma ignoravo allora che cosa volesse dire il non sapere neppur questo, il non poter più rispondere, cioè, come prima, all’occorrenza:

Sincer, nici mie nu mi se părea suficient. Dar pe vremea aceea nu știam ce înseamnă să nu știi nici măcar asta, să nu mai poți răspunde, așa cum puteam face înainte, atunci când era necesar.

— Io mi chiamo Mattia Pascal.

– Mă numesc Mattia Pascal.

Qualcuno vorrà bene compiangermi (costa così poco), immaginando l’atroce cordoglio d’un disgraziato, al quale avvenga di scoprire tutt’a un tratto che...

Cineva ar putea să-mi exprime compasiunea (nu costă atât de mult), imaginându-și tristețea îngrozitoare a unui nefericit, care descoperă brusc că...

sì, niente, insomma: né padre, né madre, né come fu o come non fu; e vorrà pur bene indignarsi (costa anche meno) della corruzione dei costumi, e de’ vizii, e della tristezza dei tempi, che di tanto male possono esser cagione a un povero innocente.

da, nimic, în fine: nici tată, nici mamă, nici cum a fost sau nu a fost; și ar putea, de asemenea, să se indigneze (costă și mai puțin) de corupția obiceiurilor, de vicii și de tristețea timpurilor, care pot cauza atât de mult rău unui sărman nevinovat.

Ebbene, si accomodi.

Ei bine, așează-te.

Ma è mio dovere avvertirlo che non si tratta propriamente di questo.

Dar este datoria mea să-l avertizez că nu e vorba de asta.

Potrei qui esporre, di fatti, in un albero genealogico, l’origine e la discendenza della mia famiglia e dimostrare come qualmente non solo ho conosciuto mio padre e mia madre, ma e gli antenati miei e le loro azioni, in un lungo decorso di tempo, non tutte veramente lodevoli.

Aș putea prezenta aici, într-un arbore genealogic, originea și descendența familiei mele și demonstra cum nu doar am cunoscut tatăl și mama mea, ci și pe strămoșii mei și acțiunile lor, de-a lungul unei perioade lungi de timp, nu toate fiind cu adevărat lăudabile.

E allora?

Și apoi?

Ecco: il mio caso è assai più strano e diverso; tanto diverso e strano che mi faccio a narrarlo.

Iată: cazul meu este mult mai ciudat și diferit; atât de diferit și ciudat încât mă hotărăsc să-l povestesc.

Fui, per circa due anni, non so se più cacciatore di topi che guardiano di libri nella biblioteca che un monsignor Boccamazza, nel 1803, volle lasciar morendo al nostro Comune.

Am fost, timp de aproximativ doi ani, nu știu dacă mai mult vânător de șoareci sau paznic de cărți în bibliotecă, decât un monsenior Boccamazza, pe care, în 1803, a dorit să-l lase să moară în comunitatea noastră.

È ben chiaro che questo Monsignore dovette conoscer poco l’indole e le abitudini de’ suoi concittadini; o forse sperò che il suo lascito dovesse col tempo e con la comodità accendere nel loro animo l’amore per lo studio.

E clar că acest monsenior nu cunoștea prea bine firea și obiceiurile concetățenilor săi; sau poate că spera că lăsarea sa va trezi, cu timpul și cu comoditate, dragostea pentru studiu în sufletele lor.

Finora, ne posso rendere testimonianza, non si è acceso: e questo dico in lode de’ miei concittadini.

Până acum, pot mărturisi, nu s-a întâmplat asta; și spun asta în lauda concetățenilor mei.

Del dono anzi il Comune si dimostrò così poco grato al Boccamazza, che non volle neppure erigergli un mezzo busto pur che fosse, e i libri lasciò per molti e molti anni accatastati in un vasto e umido magazzino, donde poi li trasse, pensate voi in quale stato, per allogarli nella chiesetta fuori mano di Santa Maria Liberale, non so per qual ragione sconsacrata.

De fapt, comunitatea s-a dovedit a fi atât de nerecunoscătoare față de Boccamazza încât nici măcar nu a dorit să-i ridice o statuie, iar cărțile au fost lăsate timp de mulți ani stivuite într-un depozit vast și umed, de unde apoi au fost scoase, gândiți-vă în ce stare, pentru a fi găzduite în bisericuța din afara orașului, Santa Maria Liberale, care, nu știu din ce motiv, a fost dezconsacrată.

Qua li affidò, senz’alcun discernimento, a titolo di beneficio, e come sinecura, a qualche sfaccendato ben protetto il quale, per due lire al giorno, stando a guardarli, o anche senza guardarli affatto, ne avesse sopportato per alcune ore il tanfo della muffa e del vecchiume.

Aici, fără nicio discernământ, le-a încredințat, ca un beneficiu și o sinecură, unui slujitor bine protejat, care, pentru două lire pe zi, stătea să le supravegheze sau chiar să nu le supravegheze deloc, îndurând pentru câteva ore duhoarea mucegaiului și a vechimii.

Tal sorte toccò anche a me;

Aceeași soartă m-a lovit și pe mine;

e fin dal primo giorno io concepii così misera stima dei libri, sieno essi a stampa o manoscritti (come alcuni antichissimi della nostra biblioteca), che ora non mi sarei mai e poi mai messo a scrivere, se, come ho detto, non stimassi davvero strano il mio caso e tale da poter servire d’ammaestramento a qualche curioso lettore, che per avventura,

și încă din prima zi am dobândit o asemenea dispreț față de cărți, fie ele tipărite sau manuscrise (ca unele foarte vechi din biblioteca noastră), încât acum nu m-aș fi gândit niciodată să scriu, dacă, așa cum am spus, nu mi s-ar fi părut ciudat cazul meu și demn de a servi drept exemplu unui cititor curios, care, poate că,

riducendosi finalmente a effetto l’antica speranza della buon’anima di monsignor Boccamazza, capitasse in questa biblioteca, a cui io lascio questo mio manoscritto, con l’obbligo però che nessuno possa aprirlo se non cinquant’anni dopo la mia terza, ultima e definitiva morte.

realizând în cele din urmă vechea speranță a bunului suflet al monseniorului Boccamazza, va cădea în această bibliotecă, unde las acest manuscris al meu, cu obligația însă ca nimeni să nu-l poată deschide decât după cinzeci de ani de la moartea mea a treia, ultima și definitivă.

Giacché, per il momento (e Dio sa quanto me ne duole), io sono morto, sì, già due volte, ma la prima per errore, e la seconda... sentirete.

Căci, pentru moment (și Doamne știu cât de mult mă doare), sunt mort, da, deja de două ori, dar prima din greșeală, iar a doua... veți auzi.

L’idea o piuttosto, il consiglio di scrivere mi è venuto dal mio reverendo amico don Eligio Pellegrinotto, che al presente ha in custodia i libri della Boccamazza, e al quale io affido il manoscritto appena sarà terminato, se mai sarà.

Ideea sau mai degrabă sfatul de a scrie mi-a venit de la reverendul meu prieten, don Eligio Pellegrinotto, care în prezent are în custodie cărțile lui Boccamazza și căruia îi voi încredința manuscrisul imediat ce va fi terminat, dacă va fi vreodată terminat.

Lo scrivo qua, nella chiesetta sconsacrata, al lume che mi viene dalla lanterna lassù, della cupola; qua, nell’abside riservata al bibliotecario e chiusa da una bassa cancellata di legno a pilastrini, mentre don Eligio sbuffa sotto l’incarico che si è eroicamente assunto di mettere un po’ d’ordine in questa vera babilonia di libri.

Îl scriu aici, în bisericuța dezconsacrată, la lumina provenită de la felinarul de sus, de pe cupolă; aici, în absida rezervată bibliotecarului și închisă de o poartă joasă de lemn cu stâlpi, în timp ce don Eligio oftează sub sarcina pe care și-a asumat-o eroic de a pune un pic de ordine în această adevărată Babel a cărților.

Temo che non ne verrà mai a capo.

Mă tem că nu se va termina niciodată.

Nessuno prima di lui s’era curato di sapere, almeno all’ingrosso, dando di sfuggita un’occhiata ai dorsi, che razza di libri quel Monsignore avesse donato al Comune: si riteneva che tutti o quasi dovessero trattare di materie religiose.

Nimeni înaintea lui nu s-a grijit să afle, măcar la nivel general, aruncând o privire pe coperți, ce fel de cărți a donat monseniorul acesta orașului: se credea că toate sau aproape toate ar trebui să trateze despre subiecte religioase.

Ora il Pellegrinotto ha scoperto, per maggior sua consolazione, una varietà grandissima di materie nella biblioteca di Monsignore; e siccome i libri furon presi di qua e di là nel magazzino e accozzati così come venivano sotto mano, la confusione è indescrivibile.

Acum, Pellegrinotto a descoperit, spre marea lui consolare, o varietate enormă de subiecte în biblioteca monseniorului; și, cum cărțile au fost luate de ici și de colo din depozit și așezate cum au căzut, confuzia este de nedescris.

Si sono strette per la vicinanza fra questi libri amicizie oltre ogni dire speciose: don Eligio Pellegrinotto mi ha detto, ad esempio, che ha stentato non poco a staccare da un trattato molto licenzioso Dell’arte di amar le donne, libri tre di Anton Muzio Porro, dell’anno 1571, una Vita e morte di Faustino Materucci, Benedettino di Polirone, che taluni chiamano beato, biografia edita a Mantova nel 1625.

S-au încheiat prietenii inexplicabile între aceste cărți: don Eligio Pellegrinotto mi-a spus, de exemplu, că a avut dificultăți mari în a separa un tratat foarte licențios, Dell’arte di amar le donne, trei cărți de Anton Muzio Porro, din 1571, de o Viață și moarte a lui Faustino Materucci, benedictin de Polirone, pe care unii îl numesc fericit, o biografie editată la Mantova în 1625.

Per l’umidità, le legature de’ due volumi si erano fraternamente appiccicate.

Din cauza umidității, legăturile celor două volume se lipiseră fratern.

Notare che nel libro secondo di quel trattato licenzioso si discorre a lungo della vita e delle avventure monacali.

De remarcat că în al doilea volum al acestui tratat licențios se discută pe larg despre viața și aventurile călugărilor.

Molti libri curiosi e piacevolissimi don Eligio Pellegrinotto, arrampicato tutto il giorno su una scala da lampionajo, ha pescato negli scaffali della biblioteca.

Multe cărți curioase și foarte plăcute, don Eligio Pellegrinotto, cățărându-se toată ziua pe o scară de lampion, a găsit pe rafturile bibliotecii.

Ogni qual volta ne trova uno, lo lancia dall’alto, con garbo, sul tavolone che sta in mezzo; la chiesetta ne rintrona; un nugolo di polvere si leva, da cui due o tre ragni scappano via spaventati: io accorro dall’abside, scavalcando la cancellata; do prima col libro stesso la caccia ai ragni su pe’l tavolone polveroso; poi apro il libro e mi metto a leggiucchiarlo.

De fiecare dată când găsește una, o aruncă de sus, cu grație, pe masa din mijloc; bisericuța răsună; un nor de praf se ridică, din care doi sau trei păianjeni fug speriați: eu mă grăbesc din absidă, trecând peste poartă; întâi vânez păianjenii pe masa prăfuită cu cartea însăși; apoi deschid cartea și încep să o citesc.

Così, a poco a poco, ho fatto il gusto a siffatte letture.

Astfel, puțin câte puțin, m-am obișnuit cu astfel de lecturi.

Ora don Eligio mi dice che il mio libro dovrebbe esser condotto sul modello di questi ch’egli va scovando nella biblioteca, aver cioè il loro particolar sapore.

Acum, don Eligio îmi spune că cartea mea ar trebui să fie condusă după modelul acestora pe care le descoperă în bibliotecă, adică să aibă un gust particular.

Io scrollo le spalle e gli rispondo che non è fatica per me.

Eu ridic din umeri și îi răspund că nu este o dificultate pentru mine.

E poi altro mi trattiene.

Și apoi altceva mă reține.

Tutto sudato e impolverato, don Eligio scende dalla scala e viene a prendere una boccata d’aria nell’orticello che ha trovato modo di far sorgere qui dietro l’abside, riparato giro giro da stecchi e spuntoni.

Transpirat și plin de praf, don Eligio coboară din scară și vine să respire aer proaspăt în grădina pe care a reușit să o amenajeze în spatele absidei, protejată de stângi și țepi peste tot.

— Eh, mio reverendo amico, — gli dico io, seduto sul murello, col mento appoggiato al pomo del bastone, mentr’egli attende alle sue lattughe. —

- Ei bine, reverendul meu prieten, - îi spun eu, așezat pe zid, cu bărbia sprijinită în mânerul bastonului, în timp ce el se ocupă de salata sa.

Non mi par più tempo, questo, di scriver libri, neppure per ischerzo.

- Nu mai am timp să scriu cărți, nici măcar din amuzament.

In considerazione anche della letteratura, come per tutto il resto, io debbo ripetere il mio solito ritornello: Maledetto sia Copernico!

Chiar și în ceea ce privește literatura, ca și în toate celelalte, trebuie să repet refrenul meu obișnuit: La naiba cu Copernic!

— Oh oh oh, che c’entra Copernico! — esclama don Eligio, levandosi su la vita, col volto infocato sotto il cappellaccio di paglia.

- Oh oh oh, ce are a face Copernic! - exclamă don Eligio, ridicându-se în picioare, cu fața înroșită sub pălăria de paie.

— C’entra, don Eligio. Perché, quando la Terra non girava...

- Are legătură, don Eligio. Pentru că, când Pământul nu se învârtea...

— E dàlli! Ma se ha sempre girato!

- Și ce? Dar s-a învârtit întotdeauna!

— Non è vero.

- Nu este adevărat.

L’uomo non lo sapeva, e dunque era come se non girasse.

Omul nu știa asta, așa că era ca și cum Pământul nu s-ar învârți.

Per tanti, anche adesso, non gira.

Pentru mulți, chiar și acum, Pământul nu se învârte.

L’ho detto l’altro giorno a un vecchio contadino, e sapete come m’ha risposto?

Am spus asta zilele trecute unui bătrân fermier și știți ce mi-a răspuns?

ch’era una buona scusa per gli ubriachi.

Că era o scuză bună pentru bețivi.

Del resto, anche voi, scusate, non potete mettere in dubbio che Giosuè fermò il Sole.

La urma urmelor, chiar și voi, scuzați-mă, nu puteți nega că Iosua a oprit Soarele.

Ma lasciamo star questo.

Dar să lăsăm asta deoparte.

Io dico che quando la Terra non girava, e l’uomo, vestito da greco o da romano, vi faceva così bella figura e così altamente sentiva di sé e tanto si compiaceva della propria dignità, credo bene che potesse riuscire accetta una narrazione minuta e piena d’oziosi particolari.

Eu spun că atunci când Pământul nu se învârtea și omul, îmbrăcat ca un grec sau un roman, arăta atât de bine și se simțea atât de important și se bucura atât de mult de demnitatea lui, cred că ar fi putut accepta o relatare detaliată, plină de amănunte inutile.

Si legge o non si legge in Quintiliano, come voi m’avete insegnato, che la storia doveva esser fatta per raccontare e non per provare?

Se spune sau nu în Quintilian, așa cum mi-ați învățat, că istoria ar trebui să fie făcută pentru a relata și nu pentru a dovedi?

— Non nego, — risponde don Eligio, — ma è vero altresì che non si sono mai scritti libri così minuti, anzi minuziosi in tutti i più riposti particolari, come dacché, a vostro dire, la Terra s’è messa a girare.

— Nu neg, — răspunde don Eligio, — dar este adevărat, de asemenea, că nu s-au scris niciodată cărți atât de detaliate, ba chiar minuțioase în toate cele mai ascunse amănunte, de când, după cum spuneți, Pământul a început să se învârtească.

— E va bene!

— E bine!

Il signor conte si levò per tempo, alle ore otto e mezzo precise... La signora contessa indossò un abito lilla con una ricca fioritura di merletti alla gola...

Domnul conte s-a ridicat la timp, exact la ora 8:30... Doamna contesă a purtat o rochie lilieacă cu o bogată broderie de dantelă la gât...

Teresina si moriva di fame... Lucrezia spasimava d’amore...

Teresina mureau de foame... Lucrezia suferea de dragoste...

Oh, santo Dio! e che volete che me n’importi?

Oh, Doamne! și ce vreți să-mi pese de asta?

Siamo o non siamo su un’invisibile trottolina, cui fa da ferza un fil di sole, su un granellino di sabbia impazzito che gira e gira e gira, senza saper perché, senza pervenir mai a destino,

Suntem sau nu pe o invizibilă tobă, pe care o miște o rază de soare, pe un grăunte de nisip înnebunit, care se rotește și se rotește și se rotește, fără să știe de ce, fără a ajunge niciodată la o destinație.

come se ci provasse gusto a girar così, per farci sentire ora un po’ più di caldo, ora un po’ più di freddo, e per farci morire – spesso con la coscienza d’aver commesso una sequela di piccole sciocchezze – dopo cinquanta o sessanta giri?

Ca și cum i-ar plăcea să se rotească așa, pentru a ne face să simțim uneori mai multă căldură, alteori mai multă frig, și pentru a ne face să murim – adesea conștienți că am făcut o serie de mici prostii – după cincizeci sau șaizeci de rotații?

Copernico, Copernico, don Eligio mio, ha rovinato l’umanità, irrimediabilmente.

Copernic, Copernic, don Eligio al meu, a distrus omenirea, în mod iremediabil.

Ormai noi tutti ci siamo a poco a poco adattati alla nuova concezione dell’infinita nostra piccolezza, a considerarci anzi men che niente nell’Universo, con tutte le nostre belle scoperte e invenzioni; e che valore dunque volete che abbiano le notizie, non dico delle nostre miserie particolari, ma anche delle generali calamità?

Între timp, noi toți ne-am adaptat treptat la noua concepție a infinitelor noastre mici proporții, considerându-ne chiar mai puțin decât nimic în Univers, cu toate frumoasele noastre descoperiri și invenții; și ce valoare ar putea avea, așadar, veștile, nu doar despre nenorocirile noastre particulare, ci chiar despre calamitățile generale?

Storie di vermucci ormai, le nostre.

Sunt doar povești de cai, ale noastre.

Avete letto di quel piccolo disastro delle Antille?

Ați citit despre acel mic dezastru din Antile?

Niente.

Nimic.

La Terra, poverina, stanca di girare, come vuole quel canonico polacco, senza scopo, ha avuto un piccolo moto d’impazienza, e ha sbuffato un po’ di fuoco per una delle tante sue bocche.

Pământul, sărmanul, obosit să se rotească, așa cum dorește acel canonist polonez, fără niciun scop, a avut un mic acces de nerăbdare și a suflat un pic de foc dintr-una dintre numeroasele sale guri.

Chi sa che cosa le aveva mosso quella specie di bile.

Cine știe ce l-a mâniat această formă de bile?

Forse la stupidità degli uomini che non sono stati mai così nojosi come adesso. Basta.

Poate prostia oamenilor, care nu au fost niciodată atât de plictisitori ca acum. Destul.

Parecchie migliaja di vermucci abbrustoliti.

Mii de cai arși.

E tiriamo innanzi. Chi ne parla più?

Și mergem mai departe. Cine mai vorbește despre asta?

Don Eligio Pellegrinotto mi fa però osservare che, per quanti sforzi facciamo nel crudele intento di strappare, di distruggere le illusioni che la provvida natura ci aveva create a fin di bene, non ci riusciamo. Per fortuna, l’uomo si distrae facilmente.

Cu toate acestea, Don Eligio Pellegrinotto observă că, indiferent de eforturile pe care le facem în încercarea crudă de a distruge iluziile pe care natura providențială ni le-a creat în scopuri bune, nu reușim. Din fericire, omul se distrage cu ușurință.

Questo è vero. Il nostro Comune, in certe notti segnate nel calendario, non fa accendere i lampioni, e spesso – se è nuvolo – ci lascia al bujo.

Acest lucru este adevărat. În unele nopți marcate în calendar, municipalitatea noastră nu aprinde felinarele și, adeseori, dacă e noros, ne lasă în întuneric.

Il che vuol dire, in fondo, che noi anche oggi crediamo che la luna non stia per altro nel cielo, che per farci lume di notte, come il sole di giorno, e le stelle per offrirci un magnifico spettacolo.

Ceea ce înseamnă, în cele din urmă, că și astăzi credem că Luna nu e doar în cer, ci și că luminează noaptea, la fel ca Soarele ziua, iar stelele ne oferă un spectacol magnific.

Sicuro.

Sigur.

E dimentichiamo spesso e volentieri di essere atomi infinitesimali per rispettarci e ammirarci a vicenda, e siamo capaci di azzuffarci per un pezzettino di terra o di dolerci di certe cose, che, ove fossimo veramente compenetrati di quello che siamo, dovrebbero parerci miserie incalcolabili.

Și uităm adesea și cu plăcere că suntem atomi infinitesimali, încât ne respectăm și ne admirăm reciproc și suntem capabili să ne certăm pentru o bucată de pământ sau să ne plângem de anumite lucruri, care, dacă am înțelege cu adevărat cine suntem, ar părea niște nenorociri incalculabile.

Ebbene, in grazia di questa distrazione provvidenziale, oltre che per la stranezza del mio caso, io parlerò di me, ma quanto più brevemente mi sarà possibile, dando cioè soltanto quelle notizie che stimerò necessarie.

Ei bine, grație acestei distrageri providențiale, dar și a ciudățeniei cazului meu, voi vorbi despre mine, dar cât mai scurt posibil, oferind doar acele informații pe care le consider necesare.

Alcune di esse, certo, non mi faranno molto onore; ma io mi trovo ora in una condizione così eccezionale, che posso considerarmi come già fuori della vita, e dunque senza obblighi e senza scrupoli di sorta.

Unele dintre ele, bineînțeles, nu mă vor face să arăt prea bine; dar mă aflu acum într-o situație atât de excepțională, încât mă pot considera deja în afara vieții, și prin urmare, fără obligații și fără niciun fel de scrupule.

Cominciamo.

Haideți să începem.